DOI azonosítók


Literatura de specialitate acordă tot mai multă atenţie analizei potenţialului inovativ al regiunilor datorită în principal contribuţiei active a acestuia la creşterea economică şi la competitivitate. Pe lângă inovaţia tradiţională, tehnică, cercetătorii accentuează importanţa inovaţiei sociale care poate să reprezinte o soluţie alternativă în special în cazul localităţilor periferice. Alinierea regiunilor periferice este o prioritate a Uniunii Europene, ilustrată foarte bine de faptul că experţii UE analizează de mai multe decenii evoluţia diferenţelor teritoriale.

Existenţa diferenţelor teritoriale reprezintă o problemă şi în cazul Ungariei, în special în localităţile regiunii Ungaria de Nord. În baza indicatorilor sociali şi economici cei mai importanţi, regiunea este caracterizată de o situaţe relativ defavorabilă, periferică, precum şi de disparităţi sociale şi economice interne foarte serioase. Scopul autorului este dublu. În primă fază sintetizează cele mai importante elemente şi definiţii ale inovaţiei sociale, după care trece în revistă încercările de măsurare a potenţialului de inovare socială din literatura de specialitate. În cele ce urmează scopul autorului este de a elabora şi testa o metodologie adecvată măsurării potenţialului de inovare socială prin trecerea în revistă a exemplelor din literatura de specialitate. Studiul acordă atenţie deosebită distribuirii sectoriale a întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în diferitele localităţi, activităţii organizaţiilor non-profit, sumei surselor de finanţare primite, respectiv calificării populaţiei.

Cuvinte cheie: inovare socială, inegalităţi teritoriale, regiune Ungaria de Nord, nivel de localitate

Articolul complet (în limba maghiară)

Numărul actual

et2023 1

Revista ”Erdélyi Társadalom” este indexat în următoarele Baze de Date Internaționale:

ceeol logogesis

proquest logodatacitemta konyvtar sitelogo

Index Copernicus

Sponsorii Revistei

Numărul 1/2019 a fost realizat în cadrul proiectului Rolul sportului în dinamica identității, prin Revista "Erdelyi Tarsadalom", prin  finanțare nerambursabilă de la bugetul local al mun. Cluj-Napoca.

et tamogatok 2019 1