În continuarea textelor publicate în volumele anterioare ale revistei Erdélyi Társadalom, în capitolul prezent abordez habitus-urile masculine din epoca modernă timpurie care s-au cristalizat datorită aşa-numitei „revoluţii militare”. Mai întâi voi sintetiza principalele afirmaţii ale istoricilor militari privind revoluţia militară din epoca modernă timpurie. Astfel, în secolul al XVI-lea, ca parte a revoluţiei infanteriei, nobilii devin ofiţeri, cavalerismul devine cavalerie, iar locul forţei fizice, a curajului, a asumării de riscuri este luat de discplina de sine, de cumpătare şi de nevoia de a face faţă ploii de gloanţe. După acestea mă străduiesc să dovedesc că revoluția militară poate fi înțeleasă pe deplin dacă luăm în considerare fenomenul transferului de habitus, adică armonizarea obiectivă, manifestată pe diferite planuri, a modelelor de atitudine. Conform ipotezei mele, în analiza transferului de habitus-uri habitusul masculin trebuie inclus în rândul variabilelor utilizate în științele sociale ca structură de structurare determinantă, structurată a dimensiunii de gen. În final, analizez consecințele transferului de habitus-uri format prin intermediul unei ”țesăturii de interdependențe”. În cursul acestui proces lumea devine mai mare și crește raza teritorială și socială a activității bărbaților. Adică modelele de dispoziție expansive se suprapun instinctelor caracteristice libido dominandi-ului arhaic.
Cuvinte cheie: revoluție militară, masculinități, epoca modernă timpurie, Europa, disciplină de sine, transfer de habitus-uri, țesătură de interdependențe, dispoziții expansive
